Bucuresti, Romania/Romanian Global News/marţi, 27 octombrie 2009/ - La apelul lansat saptamana trecuta de catre Asociatia Generala a Invatorilor din Romania (AGIRo) si Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni (FNRP) a trimis, la randul sau, prin posta, cu confirmare de primire, o scrisoare adresata Ambasadorului Serbiei la Bucuresti, prin care se solicita Serbiei sa isi respecte angajamentele fata de nevoile parintilor si copiilor romani/vlahi care si-au exprimat dorinta de a invata in limba romana, in Timoc.
Viorel Dolha, presedintele AGIRo a declarat pentru Romanian Global News ca scrisoarea FNRP vine sa intregeasca numarul de 1000 de confirmari de expediere de scrisori catre Ambasada Serbiei la Bucuresti si isi exprima speranta ca autoritatile statului vecin vor expedia curand un punct de vedere sau vor trece direct la fapte dand dreptul parintilor si elevilor care au cerut clase cu predare in limba romana sa acceada la acestea, asa cum prevad si legile Serbiei.
“Furtuna scrisorilor” cum a fost denumita de fondatorul FNRP, Eugen Popescu, “este doar un mic gest pe care il putem face in semn de solidaritate cu romanii/vlahii din Valea Timocului stiut fiind ca acestia nu au inca dreptul la scoala in limba materna desi legislatia Serbiei permite acest lucru iar comunitatea si-a exprimat deja nevoile prin scrisorile oficiale si listele de semnaturi pe care le-a adresat ministerelor de la Belgrad. Speram intr-o normalizare a situatiei si asteptam raspunsul Ambasadei pentru a-l aduce in atentia opiniei publice atat din tara cat si din strainatate si daca nu vom reusi sa ii facem sa inteleaga pe vecinii sirbi ca drepturile conferite de lege trebuie sa se exprime si in fapte, nu numai pe hartie, vom internationaliza din nou aceasta situatie, cum am facut-o si cu Biserica Romaneasca de la Malainita”, a mai spus Popescu.





















