Skip to main content.

Procesul de pre-înregistrare a partidelor politice a luat sfârşit

Timoc Press   21.5.2010.    PoliticaImprimA

64.jpg

Voivodina-Serbia de nord-est, Serbia/TimocPress/vineri, 21 mai 2010/ - În conformitate cu legea privind partidele politice, Ministerul Administraţiei Publice Statale şi Locale a luat o decizie cu privire la eliminarea a 501 organizaţii politice din Registrul de asociaţii, organizaţii sociale şi organizaţii politice şi din Registrul organizaţiilor politice, care, încheiat cu data de 23.01.2010., nu au depus cererea de înregistrare a partidelor politice împreună cu documentele necesare.

Luarea a 501 decizii, privind eliminarea organizaţiilor politice din două registre vechi, aceste organizaţii politice a încetat să existe şi au pierdut statutul de persoană juridică.
În noul Registru de partide politice s-au înregistrat până acum 72 partide politice, din care 42 partide politice ale minorităţilor etnice.
Românii-Vlahii nu au ieşit în mod special în evidenţă, privind organizarea politică a unei minorităţi, astfel încât, în prezent, au patru partide politice, trei in regiunea Timocului şi unul în Voivodina.

Ordinea înscrierii partidelor Româneşti-Vlahe în Registrul partidelor politice:

1.Vlaška demokratska stranka Srbije - Partia democrată a Rumânilor din Sârbie
Iniţiale: VDSS - PDRS
Data consituirii: 25.04.2004.
Data deciziei de înregistrare: 21.01.2010.
Sediul: Localitatea Bor, strada Radnička, numărul15
Reprezentant: Dr. Predrag Balaşevici
http://www.vdss.org.rs/

2.Vlaška demokratska stranka (Partidul Democrat Vlah)
Iniţiale: VDS
Data constituirii: 01.02.2008.
Data deciziei de înregistrare: 25.02.2010.
Sediul: Localitatea Negotin, strada General Isajeva, numărul 8
Reprezentant: Dr. Milivoie Dobrosavlievici
http://www.vlaskademokratskastranka.org.rs/

3.Demokratski Pokret Rumuna Srbije - Mişcarea Democratică a Românilor din Serbia
Iniţiale: DPRS - MDRS
Data constituirii: 10.12.1991.
Data deciziei de înregistrare: 24.03.2010.
Sediul: Localitatea Zaječar, strada Požarevačka, numărul 8
Reprezentant: Dimitrie Kraciunovici

4.Alijansa Vojvođanskih Rumuna - Alianţa Românilor din Voivodina
Iniţiale: AVR - ARV
Data constituirii: 24.03.2002.
Data deciziei de înregistrare: 21.04.2010.
Sediul: Localiatea Novi Sad, Bulevardul Mihajlo Pupin, numărul 6/3
Reprezentant: Viorel Besu

Au încetat să existe:

1.Vlaška Demokratska Unija iz Bora (Uniunea Democrată a Vlahilor) din Bor
2.Demokratska Zajednica Srbijanskih Vlaha (Comunitatea Democrată a Vlahilor Sârbi) din Bor
3.Vlaška stranka (Partidul Vlah) din Petrovăţul de pe Mlava
4.Vlasi Demokratske Srbije (Vlahii Serbiei Democrate) din Kuceva
5.Narodna Samostalna Stranka Vlaha (Partidul Naţional Independent al Vlahilor) din Cladova