Skip to main content.

Verdictul în cazul lui Dragan Demici, amânat

Timoc Press   4.6.2010.    PoliticaImprimA

dd.jpg

Pojarevaţ, Morava, Serbia/TimocPress/vineri, 04 iunie 2010/ - Comitetul Drepturilor Omului Nigotin, Serbia, prin avocatul său, Branislav Lixarevici, a reuşit, vineri, să schimbe componenţa completului de judecată al Tribunalului din localitatea Pojarevaţ, în faţa căruia a compărut liderul românilor timoceni, Dragan Demici.
Potrivit acestuia din urmă, schimbarea survenită, pentru moment, îndepărtează pericolul ca el să fie arestat în următoarele două zile, aşa cum se anticipase, pentru a nu participa la alegerile pentru Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Rumâne din Serbia de nord-est, programate să se desfăşoare duminică 6 iunie.
‘Cu toate acestea continui să fiu acuzat de falsificarea de liste electorale şi semnături ale alegătorilor care urmează să aleagă pe cei 23 membrii ai acestui important forum al minorităţii naţionale române/vlahe. Din fericire instanţa nu a fost de acord cu propunerea autorităţilor poliţieneşti de a fi reţinut’, a afirmat Demici.
El a mai arătat că membrii noi instanţe s-au abţinut să dea, deocamdată, un verdict în ceea ce-l priveşte, şi după ce l-au interogat timp de câteva ore au ezitat chiar să stabilească o dată anume la care să fie judecat.
‘S-a luat decizia ca instanţa să audieze circa 200 de persoane, existând suspiciunea că datele personale ale acestora, semnăturile sau apartenenţa la lista de alegeri pentru CNMNR a doctorului Predrag Balaşevici au fost falsificate de mine, acuzaţii care nu pot fi probate. Acţiunea aceasta este un atentat odios la adresa celor 300 000 de români din zonele istorice sudul Dunării şi văile Moravei şi Timocului şi a democraţiei, care pune în pericol identitatea minorităţii naţionale a rumânilor’, a concluzionat Dragan Demici.
Dragan Demici, de profesie jurist, este secretarul general al CNMNR din Serbia de nord-est, consilier local în localitatea Petrovăţ şi preşedintele Consiliului local al Partidului Democrat al Rumânilor din Serbia.